Depresia clinică sau depresia majoră este o tulburare afectivă caracterizată de cel puțin două săptămâni de dispoziție scăzută prezentă în majoritatea situațiilor. Adesea este însoțită de stimă de sine scăzută, pierderea interesului pentru activități plăcute în mod normal, energie redusă și durere emoțională fără o cauză clară.
Simptomele care durează mai mult de două săptămâni și cu o severitate care împiedică desfășurarea normală a activităților zilnice indică prezența episodului depresiv major.
Se presupune că doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să conștientizeze această afecțiune și să se supună tratamentului corespunzător. Motivele sunt frica de stigmatizare socială, orgoliul personal și ignoranța. Statisticile OMS arată că în România 5% din populația generală suferă de depresie.
Spre deosebire de credința populară, chiar și cazurile de depresie severă pot fi tratate medical și vindecate.
Se estimează că în anul 2020 depresia va deveni a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial, după afecțiunile cardiovasculare.[4] În prezent, boala afectează aproximativ 121 milioane de oameni pe glob. În România, a fost depistată o creștere semnificativă a episodului depresiv major odată cu vârsta, de la 2,1% – 2,6% (18-49 ani) la 4,4% – 5,2 % (peste 50 de ani) cu un ritm de creștere de 1,2 puncte procentuale pentru fiecare grupă de vârstă (50-64 ani și peste 65 de ani).
Simptome:
Depresia majoră afectează semnificativ familia și relațiile personale ale persoanei, viața de serviciu sau școlară, obiceiurile de somn și alimentație și sănătatea generală. Impactul acesteia asupra funcționării și stării de bine este comparat cu cel al altor condiții medicale cronice, precum diabetul.
O persoană care are un episod depresiv major are de obicei o dispoziție foarte scăzută, care pătrunde în toate aspectele vieții și o incapacitate de a experimenta plăcerea în activități de care se bucura anterior. Persoanele depresive pot fi preocupate cu sau medita la gânduri și simțiri de inutilitate, regret sau vinovăție inadecvată, neajutorare și ură de sine. În cazuri severe, persoanele depresive pot avea simptome de psihoză. Printre aceste simptome sunt delirurile sau, mai rar, halucinațiile, de obicei neplăcute. Alte simptome ale depresiei sunt slaba concentrare și ținere de minte (în special la cei cu trăsături melancolice sau psihotice), retragerea din activitățile și situațiile sociale, dorință sexuală scăzută, iritabilitate, și gânduri la moarte sau sinucidere. Insomnia este obișnuită printre persoanele care suferă de depresie. În cazuri tipice, o persoană se scoală foarte devreme și nu poate adormi din nou. Hipersomnia sau dormitul prea mult, poate de asemenea avea loc. Unele antidepresive pot de asemenea cauza insomnie din cauza efectului lor stimulator.
O persoană depresivă poate raporta mai multe simptome fizice precum oboseală, dureri de cap sau probleme digestive; indispozițiile fizice sunt cea mai obișnuită problemă manifestată în țările în curs de dezvoltare, potrivit criteriilor pentru depresie ale Organizației Mondiale a Sănătății. Apetitul adesea descrește, rezultând pierderi în greutate, deși din când în când apetitul este crescut, iar greutatea crește. Familia și prietenii pot observa că comportamentul persoanei este fie agitat și fie letargic. Persoanele depresive mai vârstnice pot avea simptome cu început recent, precum uitarea și o mai observabilă încetinire a mișcărilor. Depresia adesea coexistă alături de tulburări fizice obișnuite între vârstnici, precum accidentul vascular cerebral, alte boli cardiovasculare, boala Parkinson și bronhopneumopatia obstructivă cronică.
Copiii depresivi pot adesea arăta o dispoziție iritabilă mai degrabă decât una depresivă și prezintă simptome variate în funcție de vârstă și situație. Cei mai mulți își pierd interesul pentru școală și prezintă un declin în performanța academică. Pot fi descriși ca dificili, dependenți sau nesiguri. Diagnosticul poate fi tergiversat sau ratat atunci când simptomele sunt interpretate ca „proastă dispoziție normală”.
Tipuri de depresie:
DSM-5 recunoaște șase subtipuri adiționale ale TDM, numite specificatori:
- „Depresia melancolică” se caracterizează prin pierderea plăcerii pentru cele mai multe sau toate activitățile, lipsa reactivității pentru stimulanți plăcuți, o calitate a dispoziției depresive mai pronunțată decât cea ce ține de doliu sau pierdere, înrăutățirea simptomelor în orele de dimineață, scularea dimineața devreme, retardarea psihomotorie, pierderea excesivă în greutate (a nu se confunda cu anorexia nervoasă) sau sentimentul excesiv de vină.
- „Depresia atipică” se caracterizează prin reactivitate a dispoziției (anhedonie paradoxală), creștere semnificativă în greutate sau apetit crescut (alinare prin mâncare), somn sau somnolență excesivă (hipersomnia), senzație de greutate în membre și prejudicieri sociale semnificative ca consecință a respingerii interpersonale percepute.
- „Depresia catatonică” este o formă rară și severă a depresiei majore care implică perturbări ale comportamentului motor și alte simptome. În acest caz, persoana este mută și aproape încremenită, și fie rămâne imobilă, fie manifestă mișcări fără scop sau chiar bizare. Simptome catatonice se manifestă și în schizofrenie și în episoade maniacale, sau pot fi cauzate de sindromul neuroleptic malign.
- „Depresia cu suferință anxioasă” a fost adăugată în DSM-5 ca mijloc de a evidenția co-manifestarea depresiei sau maniei alături de anxietate, precum și riscul de sinucidere al indivizilor depresivi cu anxietate. Precizări de acest fel pot de asemenea ajuta la facerea de pronosticuri pentru cei diagnosticați cu tulburare depresivă sau bipolară.
- „Depresia cu început peri-partum” este depresia intensă, susținută și care uneori limitează mișcările și activitățile persoanei, experimentată de femei după ce nasc sau în timp ce sunt însărcinate. DSM-IV-TR a utilizat clasificarea „depresie postpartum”, dar aceasta a fost schimbată pentru a nu fi excluse cazurile de femei depresive în timpul sarcinii. Depresia cu început peripartum are o rată de incidență de 10-15% printre noile mame. DSM-5 susține că pentru a califica depresia cu început peripartum, începutul trebuie să aibă loc în timpul sarcinii sau în prima lună de la naștere. S-a afirmat că depresia postpartum poate dura trei luni.
- „Tulburarea afectivă sezonieră” (TAS) este denumită diferit în DSM-5. Această tulburare este trecută ca un subtip al depresiei majore cu specificatorul de tipar sezonier. Acest subtip al depresiei majore este o formă de depresie recurentă în care simptomele debutează toamna sau iarna și se remit primăvara. Diagnosticul este pus dacă cel puțin două episoade au avut loc lunile mai friguroase și nici unul în alte perioade, într-o perioadă de doi ani sau mai mult.