Psihologia clinică reprezinta ştiinţa care studiază mecanismele psihologice implicate
în starea de sănătate şi boală. Aşadar, ea, are două componente fundamentale:
Prima componentă se referă la investigarea mecanismelor psihologice implicate în promovarea şi optimizarea sănătăţii şi prevenirea patologiei.
A doua componentă se referă la investigarea mecanismelor psihologice implicate în patologie.
Atunci când în abordarea clinică domină prima componentă, psihologia clinică se mai
numeşte şi psihologia sănătăţii. De asemenea, atunci când în cadrul celei de-a doua
componente vorbim despre patologie somatică, psihologia clinică se mai numeşte
şi psihologia sănătăţii clinice (clinical health psychology) sau, într-o formulare mai
veche şi mai puţin utilizată astăzi în domeniul clinic, psihosomatică (în SUA, acest
domeniu este denumit şi medicină comportamentală).
Psihologia clinică nu este clinică pentru că se practică în clinică; ea poate fi practicată oriunde, subiectul uman fiind abordat individualizat, cu referire la starea lui de sănătate şi boală, în raport cu medicina.
Campul psihologiei clinice integreaza stiinta, teoria si practica pentru a intelege, a anticipa si a ameliora disconfortul si dizabilitatea, precum si a promova adaptarea umana si dezvoltarea personala. Psihologia clinica se concentreaza pe aspectele intelectuale, emotionale, biologice, psihologice, sociale si comportamentale ale functionarii umane de-a lungul vietii, la toate nivelurile socioeconomice si in diverse culturi. Psihologia clinica implica o cercetare riguroasa si o practica aplicata in directia intelegerii si imbunatatirii multiplelor fatete psihologice ale experientei umane, incluzand, dar nelimitandu-se la probleme de intelect, emotie sau comportament.