Sigur ai trăit și tu senzația că ai mai fost într-un loc ori că ai mai purtat aceeași discuție cu cineva, deși era pentru prima dată. Ca și cum ai mai trăit cândva același moment.Acea senzație se numește deja vu. În franceză, înseamnă chiar “deja văzut”.
E o experiență suficient de bizară încât să stimuleze imaginația multor persoane și astfel au fost propuse mai multe teorii: ba că e o amintire dintr-o viață anterioară; ori că ești tu dintr-o altă dimensiune și încerci să te contactezi pentru a-ți cere o țâgară; sau clasicul glicth din Matrix.
Deși par a fi “plauzibile” aceste explicații, în realitate, senzația de deja vu este generată de o combinație de procese neuropsihologice.
De multe ori, nici nu este un deja vu. Poate recunoaștem că se repetă ceva din trecut, dar nu ne dăm seama exact ce. Ne stocăm amintirile în două moduri: explicite, pe care ni le putem reaminti în mod conștient și implicite, pe care le-am putea descrie ca fiind majoritar inconștiente. Chiar dacă nu ne amintim să fi făcut exact același lucru, e posibil să avem o situație foarte asemănătoare înregistrată în memoria implicită (asociativă) și asta să ne stârnească sentimentul de familiaritate.
Mai poate fi și faptul că simulăm constant o multitudine de scenarii imaginare, așa că sunt șanse bune să ne fi imaginat de multe ori ceva foarte similar cu momentul respectiv.
Uneori, nu locul în care ne aflăm provoacă senzația, ci gândurile noastre. Mintea funcționează pe baza unor pattern-uri și se întâmplă des să ne trezim într-un șir de gânduri și emoții aproape identice cu altele din trecut.
Se poate chiar să fi visat câteva elemente pe care să le regăsim într-o situație din viața reală. Visele ni se pierd repede din memorie și rămânem cu niște amintiri difuze și fără contur, iar asta le predispune la asocieri universale.
Etapele enumerate pot fi resimțite precum un deja vu, dar acesta este produs cu adevărat atunci când se creează o amintire falsă. De fiecare dată când ne reamintim ceva, mintea reconstruiește acea amintire. Avem percepția că memoriile noastre sunt exact cum le-am trăit, dar adevărul e că le modificăm puțin de fiecare dată când ne gândim la ele. Acesta e modul prin care le ferim din calea uitării. Dacă mintea asociază triggeri din prezent cu elemente din trecut, se poate păcăli pentru o secundă că rememorează o amintire și automat începe procesul de “reconstrucție” a acestei amintiri. Deși eroarea de percepție este ajustată imediat, amintirea falsă va fi fost deja reconstruită cu elementele din prezent. O amintire ce ajunge direct în memoria de lungă durata, fără să treacă prin cea de scurtă durată.De unde și senzația că ai mai trăit odată acest moment.
De multe ori deja vu-ul e despre un alt deja vu, tocmai pentru că amintirea falsă a fost construită din acel moment.Un deja vu, despre un deja vu, despre un deja vu.
O altă posibilă explicație ar fi niște microcrize epileptice. Persoanele cu epilepsie au deja vu-uri chiar înaintea crizelor. Este din cauza activării mai multor zone din creier în același timp, amestecând procesele memoriei, printre care și cel de reconstrucție/ reamintire. Dacă ai foarte des senzația de deja vu, este indicat un control de specialitate. Dacă o ai doar ocazional, ce pot sa zic… sa ai și tu țigări la tine.
