Adoptia
Adoptia este o operatiune juridical prin care se creeaza relatii de rudenie intre persoana adoptata si rudele adoptatorului. Adoptia urmareste, printre alte aspecte, evaluarea persoanei sau familiei care doreste sa adopte, tinand cont de interesul superior al copilului.
Avizul psihologic pentru adoptie este documentul care se elibereaza in urma evaluarii psihologice a persoanei sau familiei adoptatoare si stabileste aptitudinea sau inaptitudinea acesteia de a adopta un copil. Evaluarea psihologica pentru adoptie se efectueaza de catre psihologul clinician, in cadrul unui cabinet psihologic specializat si va lua in calcul aspecte importante precum: stabilitatea mediului familial din punct de vedere afectiv, educativ si economic, responsabilitatea persoanei sau persoanelor in cauza, capacitatea lor de a asigura o dezvoltare armonioasa copilului, nivelul de maturizare afectiva si inteligenta. Evaluarea psihologica pentru adoptie se finalizeaza cu emiterea unui aviz psihologic din care rezulta ca persoana este apta pentru adoptie (apt adoptie copil).
Evaluarea psihologica pentru adoptie va lua in calcul existenta unor interdictii stipulate legislativ, precum: condamnare definitiva pentru o infractiune savarsita contra persoanei sau familiei, consum illicit de droguri sau trafic de persoane, persoane care vor sa adopte singure si au soti bolnavi psihic, persoane decazute din drepturile parintesti etc. De asemenea, pe avizul psihologic pentru adoptie se vor mentiona, dupa caz, recomandari. Psihologul clinician are obligatia morala, in cazul unei suspiciuni sau neclaritati diagnostice, sa trimita persoana catre alte examinari medicale sau investigatii (ex: medic specialist psihiatru, medic neurolog etc) in vederea luarii unei decizii corecte.